Aer conditionat mobil

0 Comentarii 3412 Vizualizari
Aer conditionat fara unitate exterioara!
Sfaturi pentru a obține cele mai bune rezultate cu aparatul Pinguino!
Fara instalare
Fara unitate exterioara
Usor de curatat
Avantajele aparatelor de condiţionat portabile
Aparatele de aer condiţionat mobile oferă câteva avantaje clare, iar cele mai importante sunt portabilitatea, procesul relativ uşor de instalare şi, nu în ultimul rând, preţul.
- Portabilitate
Un prim avantaj este, evident, cel legat de mobilitatea aparatului în sine. Un aparat de aer condiţionat este alcătuit dintr-o singură carcasă care include atât compresorul (adică dispozitivul care face transferul de aer şi pe care, în cazul aparatelor tradiţionale, îl montezi pe peretele exterior), cât şi unitatea centrală prin care intră aerul răcit în cameră.
Acest tip de construcţie face ca aparatul să fie mai uşor de transportat decât unul tradiţional, însă reţine că greutatea este în general de 30-35 de kilograme, astfel că nu îl vei putea muta dintr-un loc în altul cu atât de mare uşurinţă.
- Montaj relativ uşor
Probabil cel mai important avantaj al unui astfel de dispozitiv este că nu mai trebuie să spargi niciun perete pentru a-l instala. Astfel, poţi monta aparatul şi singur, fără să mai ai nevoie de intervenţia unei echipe specializate din partea magazinului care de cele mai multe ori va sosi după câteva zile de la achiziţie.
În plus, asta înseamnă că îl poţi muta dintr-un loc în altul destul de uşor, în limitele impuse de configuraţia camerei în care îl foloseşti.
Lasa un comentariu