Adaugat de StudioCasa 12.09.2019 0 Comentariu

Aerul condiționat, între mit și realitate. Cum alegi aparatul perfect pentru casa ta?

Cuprins

1.       Cum alegi cel mai bun aparat de aer condiționat?

            1.1. Câte tipuri de aparate de aer condiționat există?

           1.2. Unde montezi aparatul de aer condiționat pentru a obține randament maxim?

2.       Care este consumul energetic al unui aparat de aer condiționat?

3.       Cum se întreține aparatul de aer condiționat? - Importanța igienizării corespunzătoare

4.       Posibile probleme – De ce nu mai funcționează aparatul de aer condiționat?

 

 

Aparatele de aer condiționat au devenit, în ultima vreme, o necesitate pentru mulți dintre noi. Temperaturile de vară sunt, parcă, tot mai insuportabile de la un an la altul, iar disconfortul creat de zilele caniculare ne face să recurgem la cea mai bună soluție pentru a scăpa de căldură – adică la achiziționarea unui sistem de climatizare pentru locuință.

Cum piața aparatelor de aer condiționat este într-o neîncetată creștere, iar nevoile consumatorilor sunt tot mai variate, înaintea cumpărării unui astfel de aparat, trebuie să ții cont de câteva criterii de bază, pentru a face cea mai bună alegere.

 

 

 1. Cum alegi cel mai bun aparat de aer condiționat?

 

sursa foto: shutterstock

Aparatele de aer condiționat sunt concepute pentru a ne oferi confort termic în condiții extreme de temperatură. Pentru a putea face acest lucru într-un mod eficient, dispozitivul trebuie ales în funcție de nevoile tale.

Așadar, răspunsul la câteva întrebări simple precum “Cât de mare este spațiul în care îl voi folosi?”; “Care este gradul și tipul de izolare al pereților/ferestrelor/ușilor?”; “Cât de des îl voi folosi?” sau “Care este locul în care va fi amplasat aparatul AC?” te vor ajuta să găsești tipul de aparat care să-ți acopere la perfecție nevoile.

 

În primul rând, trebuie să ții cont de performanța aparatului pe care îl vei cumpăra

 

În terminologia de specialitate, unitatea de măsurare a energiei termice, ce indică capacitatea de răcire sau de încălzire, este BTU (British Thermal Units). Astfel, cu cât parametrul BTU este mai mare, cu atât este mai mare suprafața pe care aparatul o va putea încălzi sau răci. În principiu, ca mod de calcul trebuie să știi că este nevoie de aproximativ 20 BTU pentru fiecare metru pătrat de suprafață de răcit/încălzit.

 

sursa foto: shutterstock

 

Pe piață, există aparate de aer condiționat optime pentru diferite suprafețe. Așadar, pentru încăperile ce au suprafața mai mică de 15 mp, va fi suficient un aparat AC de 7.000 BTU; pentru cele cu suprafețe cuprinse între 15 mp – 25 mp, se recomandă aparatele de 9.000 BTU; în cazul suprafețelor cuprinse între 25 mp – 35 mp, capacitatea aparatului trebuie să fie de 12.000 BTU; pentru spațiile ce măsoară între 35 mp – 50 mp, unitatea trebuie să fie de 18.000 BTU; iar pentru camerele mari, de 50 mp – 70 mp, ideal este un dispozitiv de 24.000 BTU.

 

De ce este bine respecți acești indici în momentul alegerii aparatului? Pentru a avea parte de maximum de eficiență și confort. Un aparat de 9.000 BTU, de exemplu, nu va putea face niciodată față unei suprafețe de 45 mp. Cum nici un dispozitiv de 24.000 BTU nu are ce căuta într-o cameră de dimensiuni reduse, de sub 20 mp, pentru că este mult prea puternic și devine insuportabil de folosit.

 

Pe lângă capacitatea de încălzire/răcire, este recomandat să acorzi atenție și funcțiilor suplimentare ale unui dispozitiv de climatizare. Sunt o mulțime de aparate care au, pe lângă funcțiile standard (de răcire, încălzire și ventilație), diverse opțiuni de funcționalitate ce contribuie la confortul personal, precum: posibilitatea monitorizării aparatului prin WiFi ori funcții de autocurățare, de dezumidificare sau de purificare a aerului.

 

 1.1. Câte tipuri de aparate AC există? 

 

Sunt patru feluri de aparate de aer condiționat menite să acopere nevoile tuturor consumatorilor: de perete, de tavan, multisplit și dispozitivele portabile (mobile).

 

  • Cel mai des folosite, în special în locuințe, sunt aparatele AC de perete. Avantajul lor este că se montează foarte ușor, se găsesc la prețuri convenabile și își fac treaba cu brio în spațiile în care sunt amplasate. Cu toate acestea, ele nu sunt proiectate pentru a climatiza în mod uniform încăperea. Așa că trebuie montate strategic, în anumite locuri pentru a degaja aerul rece/cald către centrul camerei.

 

sursa foto: shutterstock

 

  • Dispozitivele AC de tavan sunt, indiscutabil, mult mai eficiente decât cele de perete. Cu ajutorul paletelor poziționate pe patru laturi diferite, pentru a sufla aerul în mai multe direcții, aceste aparate sunt capabile să răcească/încălzească încăperea de două ori mai repede. Singurul dezavantaj este că sunt ceva mai costisitoare.

 

  • Multispliturile sunt sisteme de climatizare formate din mai multe unități (între 1 și 4) ce pot fi plasate în diverse încăperi și montate la un singur dispozitiv la exterior.

 

  • Aparatele de aer condiționat portabile au trei mari avantaje: pot fi montate ușor, au prețuri de achiziție mici și pot fi mutate oricând dintr-o încăpere în alta.

 

Detalii și preț aiciDetalii și preț aici

 

Pe lângă aceste patru tipuri de bază, aparatele de aer condiționat mai diferă între ele prin tehnologia folosită pentru optimizarea temperaturii dintr-o încăpere în funcție de necesitatea utilizatorului. În acest sens, sunt două genuri de dispozitive: cu inverter sau fără. Inverterul este un compresor cu funcționare continuă prin care dispozitivul intră în modul economic imediat cum temperatura dorită a fost atinsă.

 

Aparatele de aer condiționat fără inverter sunt cele clasice, a căror funcționalitate se bazează pe folosirea unui termostat care comandă oprirea sau pornirea compresorului de răcire. Compresorul acestui gen de produs funcționează la intensitate maximă pentru a asigura răcirea rapidă a aerului. Dezavantajul acestor aparate este nivelul puternic de aer foarte rece livrat care poate afecta sănătatea utilizatorilor, dar și incapacitatea de a menține un nivel constant al temperaturii din cameră.

 

sursa foto: shutterstock

 

Pe de cealaltă parte, dispozitivele de ultimă generație dotate cu inverter sunt mult mai eficiente deoarece permit compresorului să funcționeze la un nivel variabil de putere. În plus, acestea asigură, pe lângă confortul termic necesar, și un consum mai mic al energiei electrice. Aceste aparate sunt capabile să regleze în mod continuu fluxul de răcire sau de încălzire al aerului pentru a-l corela cu temperatura din cameră. În acest mod, este redus timpul de pornire al sistemului și se ajunge mai repede la temperatura dorită, care va fi menținută constant.

 

 1.2. Unde montezi aparatul de aer condiționat pentru a obține randament maxim? 

În hol, în living, în birou, în dormitor, unde este mai bine să montezi aparatul de aer condiționat pentru a te bucura la maximum de eficiența sa?

 

Alegerea locului în care va fi amplasată unitatea internă a aparatului este un criteriu esențial pentru funcționarea perfectă a acestuia. Teoretic, pentru a obține o temperatură optimă, constantă în întreaga locuință, se recomandă instalarea unui aparat de aer condiționat în fiecare cameră. Dar această regulă nu este valabilă în toate cazurile. În locuințele mici, de exemplu, cum sunt garsonierele, este suficient un singur aparat AC amplasat în camera cea mai mare. Așa că cea mai bună variantă ar fi să pui câte un aparat în camerele mari – în living și dormitor. Amplasarea unui aparat puternic pe hol nu va contribui la climatizarea întregului apartament.

 

sursa foto: shutterstock

Montarea unității externe se face, de obicei, în dreptul unei ferestre. Aerul circula prin unitatea externă dinspre peretele exterior, înspre interior și din acest motiv trebuie ca peretele să fie bine izolat, pentru a nu se ajunge la suprasolicitarea compresorului frigorific și la avarierea acestuia. Defectarea compresorului are drept efect creșterea consumului de energie electrică.

 

 2. Care este consumul energetic al unui aparat de aer condiționat? 

Aparatele de aer condiționat sunt, ca orice alte aparate electrocasnice, repartizate pe diferite clase de eficiență energetică. Notate cu litere și diferențiate pe subcategorii prin numărul de plusuri adăugate la sfârșit, cele mai economice și eficiente modele sunt cele din clasa A, cu trei plusuri la sfârșit pentru a atinge superlativul A+++. Aceste aparate implică niște costuri mai mari la achiziție, dar asigură consumul redus al energiei cu până la 40%.

 

În mod evident, la fel ca în cazul celorlalte aparate electronice și electrocasnice, consumul de energie al unui aparat de aer condiționat este legat de numărul orelor în care a fost utilizat. Nivelul tehnologiei este iarăși un criteriu luat în considerare când vorbim de consumul energetic. Aparatele de condiționat cu inverter sunt cele mai economice.

 

sursa foto: shutterstock

Calculul consumului anual al energiei consumate de aparatele de aer conditionat se face, așadar, în funcție de modelul aparatului, de locul în care este amplasat, de intensitatea la care este folosit și de durata utilizării.

 

 3. Cum se întreține aparatul de aer condiționat?  - Importanța igienizării corespunzătoare 

Întreținerea periodică a aparatului de aer condiționat este esențială pentru buna funcționare a acestuia pentru un timp cât mai îndelungat și ajută la economisirea energiei electrice utilizate (dacă nu este curățat periodic, consumul de energie poate crește cu până la 15%).

 

Mai mult, igienizarea corectă a filtrelor de aer te scutește de multe probleme de sănătate. În timpul utilizării, în filtre se adună o mulțime de bacterii și de alergeni ce pot provoca iritații, afecțiuni olfactive, alergii, Sindromul Raynaud (sensibilitate exagerată a vaselor de sânge de la nivelul extremităților cauzată de diferențele mari de temperatură) și chiar probleme respiratorii și pulmonare grave (infecții cu bacteria Legionella ce duce la apariția pneumoniei).

 

sursa foto: shutterstock

 

Este important de știut că întreținerea unui aparat AC utilizat doar în lunile de vară, pentru răcirea locuinței, trebuie curățat o singură dată pe an. Dacă folosești aparatul și pentru încălzirea casei, atunci va trebui să îi acorzi atenție sporită și să-l cureți o dată la fiecare șase luni. Schimbarea regulată a filtrelor va face ca aerul condiționat să nu devină o amenințare pentru sănătate.

Igienizarea unui aparat AC se poate face ori cu ajutorul unor soluții sau spray-uri speciale de curățare, ori cu un amestec din apă și oțet sau bicarbonat de sodiu. Nu este indicat să folosești pentru curățarea lui soluții chimice corozive, pentru a nu strica piesele aparatului.

Pe lângă curățarea aparatului de aer condiționat, pentru buna funcționare, se mai recomandă umplerea cu freon. În lipsa acestui agent de răcire, dispozitivul nu va mai fi eficient.

Întreținerea optimă și regulată a aparatului îi prelungește perioada de viață cu până la 5 ani.

 

4. Posibile probleme – De ce nu mai funcționează aparatul de aer condiționat? 

 

sursa foto: shutterstock

 

Ca orice alt dispozitiv electric, aparatul de aer condiționat se poate defecta în timp. Înainte de a intra în panică și de a da fuga să cumperi unul nou, asigură-te că problema pe care o are poate fi rezolvată chiar de tine sau cu ajutorul specialiștilor.

 

Probleme cu alimentarea

 

Se poate întâmpla ca aparatul să nu mai pornească din cauza avarierii sau slăbirii cablurilor electrice. Încearcă să le reconectezi la priză sau să chemi un specialist să le schimbe complet.

Fluctuațiile de tensiune, care apar des pe timp de caniculă, duc la arderea anumitor componente din placa electrică a aparatului. O soluție, în acest caz, ar fi înlocuirea plăcii electronice.

 

 

sursa foto: shutterstock

 

Sunt anumite situații în care aparatul nu mai suflă aer cald. Acest lucru ar putea fi din pricina setărilor incorecte efectuate din telecomandă sau din cauza temperaturii existente în cameră (dacă este prea scăzută, sub 5 grade Celsius, aparatul nu poate funcționa cum trebuie).

 

Posibile nereguli cu unitatea exterioară

 

sursa foto: shutterstock

 

Unitățile exterioare ale aparatelor de aer condiționat sunt special concepute pentru a rezista condițiilor extreme (praf, umiditate, fluctuații de temperatură). Se întâmplă uneori ca în ventilatorul unității externe să intre frunze, puf de plop, insecte, pene de păsări sau alte deșeuri. Asigură-te că verifici și cureți periodic ventilatorul extern.

 

Este normal ca din aparat să se scurgă picături de apă?

 

sursa foto: shutterstock

 

Nicidecum! Acesta problemă des întâlnită este rezultatul blocării liniei de condensare. Situația se poate remedia prin verificarea liniei de condensare (situată lângă compresor) și curățarea acesteia cu o soluție formată din apă caldă și înălbitor/detartrant.

 

De ce scoate sunete ciudate aparatul?

 

În mod normal, aparatele de climatizare moderne sunt cât se poate de silențioase. O defecțiune a turbinei poate face ca dispozitivul să fie supărător de zgomotos în timpul funcționării. Dacă turbina este îmbâcsită, plină de impurități, presează rulmenții și motorul de antrenare și produce sunete deranjante. În acest caz, este indicat să chemi o echipă de specialiști pentru a rezolva problema.

Lasa un comentariu